Home

Învățare cu roboței și prin realitate virtuală. Laboratoare inteligente, de 9,5 milioane de lei, în toate liceele din Sectorul 6

Știri

Învățare cu roboței și prin realitate virtuală. Laboratoare inteligente, de 9,5 milioane de lei, în toate liceele din Sectorul 6

2024-01-15

Creștem calitatea educației! Toate cele 14 colegii și licee din Sectorul 6 vor fi dotate cu laboratoare inteligente, în valoare totală de 9,5 milioane de lei. Sunt bani nerambursabili, obținuți prin PNRR, după ce unitățile de învățământ au depus cereri de finanțare, în primăvara anului trecut.

Sub îndrumarea Direcției pentru Fonduri Externe din Primărie, școlile s-au mobilizat, anul trecut, și au depus cereri de finanțare pentru a-și înființa așa-numitele „Smart Lab-uri”. Efortul lor a fost răsplătit, iar acum au început să semneze contractele de finanțare cu Ministerul Educației.

Vorbim de câte două smart-lab-uri pentru fiecare dintre cele 14 licee/colegii tehnice, proiecte în valoare de 9.500.000 lei! Sunt bani europeni, din „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”. Noi avem deja două astfel de laboratoare funcționale, unul la Colegiul Național Grigore Moisil și unul la Școala Gimnazială Nr. 311”, a anunțat primarul Ciprian Ciucu.

De altfel, la Școala 311 este unul dintre cele mai performante Smart Lab-uri din București, în care Primăria Sectorului 6 a investit anul trecut 115.000 de euro.

Are mobilier ergonomic, 26 unități de lucru integrate, ochelari de realitate virtuală, creioane 3D polaroid, imprimantă 3D, scaner 3D, tablă interactivă cu sistem complet de microfoane și camere video.

Laboratorul de la Colegiul  Grigore Moisil este dotat cu 40 de laptopuri performante, 34 de ochelari de realitate virtuală, creioane, scanere și imprimante 3D, o tablă interactivă cu videoproiector, doi roboți educaționali multifuncționali și 40 de kituri robotice Arduino.

Noile laboratoare smart care vor fi înființate în cele 14 colegii și licee vor avea fiecare:

  • Display interactiv
  • Imprimantă 3D
  • 12 roboți educaționali
  • 24 de kituri robotice pentru începători
  • Ochelari de realitate virtuală
  • Cameră pentru videoconferință
  • Sistem de sunet
  • Sistem All-In-One
  • Conținut educațional

În programul de finanțare este inclusă și o sesiune de instruire a cadrelor didactice.

Laboratoarele inteligente pot fi folosite la orice materie, nu doar la orele de informatică sau de robotică

Educația copiilor ar trebui să se facă la un alt nivel. Unul mult mai actual, mai interactiv și atractiv. Tocmai de aceea, laboratoarele smart nu sunt destinate doar orelor de informatică și de robotică, nu doar claselor de profil real, ci tuturor elevilor școlii.

Echipamentele și softurile pot fi folosite la orice materie. Profesorii își pot preda în mod aplicat materia, pot prezenta videoclipuri, imagini 360 de grade, la ore de geografie, chimie, istorie etc.

Mai mult decât atât, prin intermediul sistemului de audio-video streaming, elevii pot să colaboreze cu alte școli din ţară și străinătate, dotate cu astfel de laboratoare digitale, profesorii pot de asemenea colabora între ei.

 

Laboratoare digitale inteligente aduc un nou concept în învățământul românesc, schimbă modul de predare și, cu ajutorul tehnologiei, oferă un spațiu de învățare deschis, interactiv.