Adresă: Str. Moinești, nr. 9
Lucrările au început în primăvara lui 2023, iar termenul estimat de finalizare este iulie 2025. Școala va fi dată în folosință în septembrie 2025, după dotarea cu mobilier. În prezent, elevii sunt relocați în unități modulare de la Școala Gimnazială „Ion Dumitriu”.
Valoarea investiției este de 9,4 milioane de lei (cu TVA), bani obținuți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Lucrările de modernizare și reabilitare presupun consolidarea și refacerea clădirii cu trei etaje, de la izolația pereților, acoperișului, podelelor și conductelor, finisaje exterioare, schimbarea tâmplăriei existente cu una performantă energetic, până la înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice, montarea instalațiilor de ventilație și a sistemelor de securitate în caz de incendiu.
Va avea panouri fotovoltaice, care vor crește performanța energetică a clădirii, prin reducerea cererii de energie termică pentru apă caldă, căldură și electricitate. Toate sălile de clasă vor fi echipate, atât cu mobilier nou, cât și cu senzori de CO2 care măsoară calitatea aerului, iar debitul de aer proaspăt se realizată controlat, prin intermediul sistemelor de ventilație mecanică.
Școala Nr. 309 va fi una eficientă energetic. Avantajele sunt multiple: pe de o parte se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile, pe de altă parte, calitatea aerului din interior protejează sănătatea elevilor și a profesorilor.
Pe timpul verii lui 2025, va fi amenajată curtea și refăcut terenul de sport.