Adresa: Aleea Istru, nr. 6
Telefon: 021 778 76 55
E-Mail: surzi2@yahoo.com
Director: Florica Stoica
Website: http://www.scoalasurzi2bucuresti.ro/
Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” oferă servicii educaţionale specializate pentru elevii cu deficienţe de auz, asociate şi pentru cei cu implant cohlear, cu vârste între 3–20 ani care provin din toate judeţele ţării. În anul școlar 2024-2025 sunt înscriși 201 elevi, împărțiți pe grupe de grădiniță, clasele pregătitoare-IV, clasele V-VIII deficiențe moderate și ușoare, clasele V-X deficiențe severe, grave și profunde, o clasă de liceu și clase IX-XII nivel profestional.
Clădirea a fost complet reabilitată și modernizată. Recepția s-a făcut în februarie 2024. Are dotări de calitate – uși, ferestre, obiecte sanitare noi, panouri fotovoltaice, sistem de alarmare atât cu sunet, cât și cu lumini, pardoseli, tavan, pereți refăcuți, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video la interior și exterior, rampe și toalete pentru persoane cu dizabilități, semnalizări pentru ieșiri de urgență etc.
Școala „Sfânta Maria” are 26 săli de clasă, 2 laboratoare (chimie/fizică, biologie), 4 ateliere (Artă și Meșteșug, Gastronomie, Tipografie, Tâmplărie, Olărit), 2 cabinete TIC, un cabinet media, 10 cabinete pentru terapii și activități specifice, un cabinet de Audologie educațională, un cabinet pentru activități extracurriculare, 2 izolatoare, o centrală, o sală de sport reabilitată, un teren de sport și o minibibliotecă.
Școala funcționează într-un schimb:
Elevii claselor IX-XII pot opta între două specializări: Domeniul Tehnici Poligrafice și Calificare Tipăritor Offest.
Cursuri opționale: Secretele calculatorului/Lumea din calculator, Lumea culorilor, Artă și Meșteșug, PRINT XXI, Escaladă și Teatru mimico-gestual.
Procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională este de 100%. Elevii nivelului profesional promovează în procent de 100%, cu calificative de Foarte Bine (30%) și Excepțional (70%).
Școala este înclusă în programul Erasmus+ 2020-2027, având acreditare atât în domeniul Educație școlară EDU_SCH, cât și în domeniul formării și dezvoltării profesionale VET prin care se oferă elevilor posibilitatea de practică în țări din Uniunea Europeană.. În plus, elevii au șansa să se angajeze după finalizarea studiilor la companiile partenere de practică din țară.
Echipa de specialiști este formată din profesori de specialitate, profesori sihopedagogi, inginer specialist, maistru instructor de practică de specialitate, psiholog și audiolog.
Unitatea are internat și oferă copiiilor atât o gustare în programul ”Cornul și laptele”, cât și trei mese gratuite pe zi.